Steaua lui David!** Roni Levi este propunerea lui Meme pentru Gigi

Redactor:
Florin Marian
Steaua lui David!** Roni Levi este propunerea lui Meme pentru Gigi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mai sunt șapte zile până când echipa va merge în primul
stagiu de pregătire, iar locul pe banca tehnică a Stelei va fi, în
sfârșit, ocupat. Mihai Stoica a dat zeci de telefoane în
străinătate, cerând referințe despre diverși antrenori, și chiar a
negociat cu Cristiano Bergodi. Numai că, până la urmă, soluția
aleasă, și care este și pe placul lui Gigi Becali, nu este una
italiană. Roni Levi (foto), fostul tehnician al Urziceniului și
actualmente la Beitar Ierusalim, va fi anunțat astăzi oficial ca
viitor antrenor Stelei.

Până la urmă, Gigi Becali îl va asculta pe Meme, astfel că noul
antrenor al Stelei va fi Roni Levi. Managerul stelist a filtrat
lista de nume și s-a decis asupra tehnicianului cu care a mai
colaborat și la Urziceni. „Avem nevoie de un antrenor care să
lucreze tactic cu jucătorii. Gardoș a venit din Liga a II-a și are
probleme cu poziționarea în teren, sunt anumite mișcări pe care
trebuie să le faci… Vine acum Gabi Matei. E tânăr, are nevoie de
cineva care să-i explice anumite chestiuni tactice”, a declarat
Meme la Digi Sport. Roni Levi aștepta doar OK-ul de la Gigi Becali
pentru a veni la București să finalizeze discuțiile cu Steaua.
Acesta a venit, așa că astăzi ar putea fi prezent în România pentru
a încheia negocierile.

Caramarin,
colaboratorul perfect

Mihai Stoica l-a ales pe tehnicianul israelian și pentru a asigura
un soi de continuitate în Ghencea. Roni nu vine cu stafful său și
va putea continua să lucreze cu secundul Gabriel Caramarin, cei doi
colaborând bine și la Urziceni. „Cara era cel care traducea
indicațiile antrenorului. Se înțeleg foarte bine. Levi e un tip
cultivat, elegant, care impune respect. Face antrenamente tactice,
lucrează mult cu mingea, ceea ce e plăcut pentru jucători, și știe
să-și motiveze echipa. Niciodată nu s-a enervat la Urziceni! Stă
foarte bine cu nervii. E elegant în vorbe și în gesturi și atunci
când e negru de supărare”, a povestit pentru ProSport un apropiat
al antrenorului israelian.

Gigi:
„Roni vrea să plece de la Beitar”

Finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a declarat aseară la
DigiSport că sunt șanse foarte mari ca Roni Levi să devină
antrenorul Stelei. „Timpul va demonstra dacă Levi are sau nu
valoare de Steaua. Roni a spus că, dacă îi facem o ofertă serioasă,
atunci el e dispus să plece de la Beitar Ierusalim și să vină la
noi la echipă. Meme i-a făcut o ofertă, iar acum rămâne să ne
înțelegem”, a spus latifundiarul din Pipera.

3 titluri de campion
a reușit să câștige
Roni Levi în cariera lui, toate cu Maccabi Haifa

11 este poziția
în clasament pe care a terminat Beitar Ierusalim, ultima formație
pregătită de Levi

Mâine (n.r. – azi), Gigi Becali va numi noul tehnician și va
afla toată lumea. Mai așteptăm o confirmare din partea lui, dar
cred că totul e rezolvat

Mihai Stoica, manager general Steaua

CINE S-A MAI AUTOPROPUS LA STEAUA

Ionuț
Badea: „Tind către performanță, iar Steaua poate realiza
asta!”

Curtat cândva și de Dinamo, Ionuț Badea ar fi preferat mai degrabă
să ajungă tehnician în Ghencea. Dacă toți antrenorii ocolesc, mai
nou, Steaua, actualul principal al Universității Cluj n-a ascuns
deloc faptul că ar dori să antreneze formația roș-albastră, ba
chiar a subliniat că acolo este locul unde ar putea să-și atingă
obiectivele: „Este o echipă mare, care an de an se bate la cupele
europene. Mă bucur că sunt apreciat și mă bucură interesul care s-a
construit în jurul numelui meu. Steaua poate realiza mari
performanțe datorită palmaresului și a investițiilor și e normal să
gândesc, să tind către marea performanță”, a mărturisit
Badea.

Mihai
Stoichiță: „N-aș refuza Steaua!”

Un alt tehnician care n-ar spune „pas” unei oferte venite din
partea Stelei este Mihai Stoichiță. Tehnicianul, care a mai trecut
prin Ghencea de trei ori (1994-1997 ca antrenor secund, 1997-1998
și 2009-2010 ca antrenor principal), admite că s-ar întoarce
oricând la Steaua, condiția fiind ca oferta să apară din partea lui
Gigi Becali. „M-aș duce la Steaua, nu aș refuza. Cine spune că nu
s-ar duce acolo minte”, a spus „Lippi”.

Ilie
Stan, soluție pentru viitor

Numele fostului tehnician al Victoriei Brănești a fost de asemenea
unul vehiculat acum puțin timp pentru postul de antrenor al Stelei.
Ilie Stan a fost în vizită la palatul lui Gigi Becali pentru a
discuta despre câțiva jucători, însă, pe lângă aceste discuții, cei
doi au dezbătut și problema viitorului antrenor în Ghencea. Stan
n-a plecat cu mâna goală de la palat, ci cu câteva asigurări că pe
viitor se poate lega o colaborare: „Gigi i-a transmis lui Ilie că
îl vrea la Steaua, însă după ce va câștiga un trofeu pe plan
profesional. Acum e prea devreme”, au mărturisit atunci surse
apropiate clubului.


INEDIT
Gigi zice că l-a refuzat pe Zico

Auzind că Steaua caută antrenor cu disperare, Arthur Antunes
Coimbra, celebru sub numele de Zico (foto), n-a ezitat să se
autoinvite la cârma formației din Ghencea. Considerat unul dintre
cei mai valoroși jucători din istoria Braziliei, Zico a fost
refuzat instantaneu de către Gigi Becali: „Zico s-a autopropus la
Steaua, dar v-am spus că mă interesează doar un antrenor român sau
unul străin care să fi antrenat deja în România”, a spus aseară
Becali. Tehnicianul brazilian în vârstă de 58 de ani a mai antrenat
la Olympiacos Pireu, Fenerbahce, Bunyodkor (Uzbekistan), ȚSKA
Moscova și la naționala Japoniei.

CAZUL
„CHIRIA DE LA MApN”
„Cotroceniul e bijuterie pe lângă cum va fi
Ghencea!”

Disputa dintre Ministerul Apărării și Gigi Becali pentru chiria la
arena din Ghencea pare că se îndreaptă către un final nedorit.
Mihai Stoica a anunțat aseară că Steaua va căuta un alt stadion
pentru a-și disputa meciurile de acasă. „Dacă MApN nu înțelege
faptul că nu putem plăti o chirie enormă, nu este nicio problemă,
gata, mutăm echipa. Cu cât le asiguri suporterilor condiții de
confort cât mai bune, cu atât stadionul va fi mai plin. Stadionul
Cotroceni va fi o bijuterie pe lângă Ghencea când vom pleca noi”, a
spus Mihai Stoica.

TRANSFER
Teixeira, aproape de Steaua

Mijlocașul ofensiv Felipe Teixeira (foto), aflat la sfârșit de
contract cu FC Brașov, poartă de câteva zile discuții avansate cu
managerul oficial al Stelei, Mihai Stoica, pentru un transfer la
formația din Ghencea. „Este adevărat că ne interesează Teixeira,
dar rămâne să vedem dacă și el dorește să vină la Steaua. Oricum,
Meme a luat legătura cu el și sperăm ca cele două părți să se
înțeleagă”, ne-a declarat ieri un oficial stelist.

REGRETE
„Dică pleacă din Ghencea”

Deși în urmă cu o săptămână Nicolae Dică a afirmat într-o
conferință de presă că dorește să continue la Steaua, ieri, Mihai
Stoica a dezvăluit care este situația acestuia „Dică va pleca de la
Steaua. El nu face parte din planurile noastre de viitor”, a spus
managerul stelist. În aceste condiții, este foarte clar că
„Dicanio” nu mai are niciun viitor în tricoul roș-albaștrilor după
ce a pierdut și sprijinul omului care l-a adus iarna trecută în
Ghencea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
Categoria de pensionari români care vor primi pensii cu 50% mai mari în 2025
Categoria de pensionari români care vor primi pensii cu 50% mai mari în 2025
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×